Joi, 17 iunie, a avut loc o întâlnire, privind consolidarea eforturilor în lupta împotriva corupției între reprezentanții Autorității Naționale de Integritate și Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei în Moldova (GIZ). Evenimentul are loc în contextul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și a Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare (BMZ), implementat de GIZ.
În cadrul Proiectului Educațional și de Training implementat de către ANI, au fost donate o serie de echipamente tehnice, care vor servi la buna desfășurare a activităților de instruire.
Președintele Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci, a ținut să mulțumească partenerilor pentru suportul oferit: „Acest ajutor tehnic este important pentru noi și ne va ușura semnificativ eforturile pentru implementarea programului e-Learning pentru subiecții declarării. Vom organiza mai multe conferințe video cu subiecții noștri pentru a accentua aspectele de prevenire, evitare și soluționare a eventualelor conflicte de interese sau alte incidente de integritate.”
Donația oferită va fi utilizată în cadrul activităților de instruire în teritoriu și în regim online în vederea implementării programului ”e-Learning”, care presupune pregătirea și instruirea persoanelor responsabile de completarea Registrului electronic al subiecților declarării, ghidarea subiecților declarării asupra modului de completare a declarațiilor electronice de avere și interese personale, modalități de declarare și soluționare a conflictelor de interese, a incompatibilităților, etc.
Echipamentul tehnic vine drept suport informațional și mediatic, pentru a facilita transmiterea electronică a informației, a ghidurilor, broșurilor și instrucțiunilor, în contextul situației epidemiologice, care limitează desfășurarea instruirilor fizice.
Dr. Birger Nerré, managerul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” a ținut să menționeze: „Asistența Uniunii Europene și a Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare (BMZ), prin proiectele destinate luptei împotriva corupției, este foarte importantă în calea spre dezvoltarea unei societăți cu o toleranță 0 asupra corupției. Suntem bucuroși să fim astăzi alături de partenerii noștri de la ANI pentru a face încă un pas spre consolidarea Statului de Drept în Republica Moldova. Echipamentul tehnic oferit azi pentru activitățile de instruire este doar un prim pas în asistența pe care ne-am propus să o oferim partenerilor noștri în anii care urmează și vor fi utilizate pentru multiplele activități comune.
Prezent la eveniment, înaltul Consilier al Uniunii Europene pe domeniul anticorupție, Dl.Pawel Wojtunik a subliniat că este onorat să contribuie la consolidarea eforturilor pentru dezvoltarea capacităților de control ale inspectorilor de integritate și implicit pe aspectele ce țin de prevenire și combatere a corupției în Republica Moldova.
Proiectul „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” se desfășoară cu suportul financiar al Uniunii Europene și a Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare (BMZ), implementat de GIZ. Autoritatea Națională de Integritate este una dintre instituțiile beneficiare de consultanță și suport tehnic din partea partenerilor europeni.
![]()
- 173 views



