La 20 octombrie curent conducerea Autorității Naționale de Integritate, inclusiv șefi de direcții și servicii, au participat la Masa rotundă: ”Consolidarea sistemului integrat de identificare, prevenire și combatere a conflictelor de interese în Republica Moldova”.
Acest eveniment face parte din proiectul Consolidarea sistemului integrat de identificare, prevenire și combatere a conflictelor de interese în Republica Moldova prin cooperarea interinstituțională și parteneriat cu actorii cu competențe în domeniu dat din România.
Proiectul este implementat de către Institutul pentru Politici Publice (IPP) din România, alături de Autoritatea Națională de Integritate și Institutul de Politici Publice - organizațiile partenere din Republica Moldova – și finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al României prin Programul României de Cooperare pentru Dezvoltare.
În licnii mari, organizațiile partenere din România și Republica Moldova au derulat activități menite să sprijine consolidarea capacităților instituționale ale Autorității Naționale de Integritate din Republica Molodova în materia identificării/ sancționării/sesizării penale a conflictului de interese, măsuri ce au derulat pe parcursul ultimului an.
A fost discutat cel mai recent document de politică publică ce cuprinde prioritățile în materia consolidării sistemului integrat de integritate în Republica Moldova – elaborat prin contribuția partenerilor instituționali din România sub coordonarea IPP Chișinău - fiind analizată și oportunitatea promovării unor măsuri de politică publică eficiente pentru combaterea incidenței conflictului de interese din Republica Moldova.
În prima parte a evenimentului cu luări de cuvânt au venit experți anti-corupție locali, în parte, Mariana Kalughin, care a vorbit despre cadrul legal de Integritate din Republica Moldova și în raportul său - ANI: analiza instituțională și a cadrului legal, fiind făcută o analiză a procesului de reorganizare instituțională a Autorității Naționale de Integritate. Suplimentar, Mariana Kalughin a mai spus c ANI este o autoritate cheie în asigurarea integrităţii, iar concursul de selectare a președintelui și vicepreședintelui, precum și a inspectorilor de Integritate trebuie să fie cât mai curând.
În context, Elena Prohnițchi, coordonatoare de programe ADPT a avut ca obiectiv identificarea riscurilor și a problemelor în activitatea viitoare a Autorității Naționale de Integritate.
Anatolie Donciu, președinte în exercițiu al ANI, a ținut să mulțumească colegilor din România, accentuând că proiectul Consolidarea sistemului integrat de identificare, prevenire și combatere a conflictelor de interese în Republica Moldova a fost de bun augur, specificând că cooperarea intrinstituțională, inclusiv pentru țările din Sud-estul Europei ar întregi spectrul de cooperare regional prin schimbul de informații în ceia ce privește justificarea averilor de peste hotare, iar pentru acest fapt - este necesară voința politică și semnarea unui Tratat regional.
În anexă: Raportul ”ANI: analiza instituțională și a cadrului legal”.
23.10.2017
Serviciului informare și relații cu publicul al ANI
- 101 views



