În perioada 10 – 14 februarie 2025, Autoritatea Națională de Integritate a emis 3 Acte de constatare. Inspectorii de integritate au constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința a doi subiecți ai declarării. Astfel, au fost stabilite averi cu caracteri nejustificat în mărime totală de 625 978 lei.
A fost inițiată o procedură de control pe regimul juridic al conflictelor de interese în privința unui primar din raionul Soroca.
Inspectorii de integritate au inițiat 3 cauze contravenționale în privința a doi consilieri și a unui președinte de partid. Pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale – 2 cauze contravenționale și pentru depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale – 1 cauză.
Au fost emise 7 procese-verbale contravenționale în privința a trei funcționari publici, doi conducători al organizațiilor publice și doi consilieri. Astfel, au fost aplicate amenzi de 9000 lei pentru șase depuneri tardive a declarațiilor și o amendă de 3000 lei pentru nedepunerea declarației.
Reprezentanții ANI au realizat 3 instruiri, fiind instruiți 223 subiecți ai declarării din cadrul Serviciului Vamal și 40 de declaranți de la Ministerul Energiei.
S-au acordat 86 consultații telefonice privind declararea averilor și intereselor personale. S-a participat la 10 ședințe de judecată. Au fost eliberate 39 Certificate de Integritate.
- 188 views



