La 02 noiembrie curent, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 410-415, a fost publicat Ordinul pentru aprobarea Regulamentului cu privire la ordinea de eliberare a Certificatelor de Integritate, semnat de conducătorii Autorităţii Naţionale de Integritate, Agenţiei Servicii Publice şi Inspectoratului Naţional de Probaţiune.
Actul normativ reglementează modul de depunere, prelucrare şi soluţionare a solicitărilor conducătorilor entităţilor publice şi a persoanelor fizice care intenţionează să candideze pentru ocuparea funcţiilor publice eligibile, privind eliberarea certificatelor de integritate.
Documentul stabileşte atât regulile de înregistrare, evidenţă şi examinare a solicitărilor privind eliberarea certificatelor de integritate, cât şi regulile de eliberare şi evidenţă a acestora.
Certificatele de integritate se eliberează gratuit, în limba de stat, în termen de 15 zile de la data înregistrării solicitării de către Autoritatea Naţională de Integritate. Termenul de valabilitate a certificatului de integritate este de 3 luni de la data eliberării.
Serviciul cooperare şi relaţii cu publicul
- 398 views



