Mon, 12/10/2018 - 15:02
În perioada de referinţă ANI a înregistrat următoarele rezultate:
- S-au întocmit: 5 procese - verbale de iniţiere a procedurilor de control pe diverse aspecte şi 2 procese - verbale de refuz în iniţierea procedurilor de control, 1 proces - verbal contravențional;
- S-au emis 7 Acte de constatare, inclusiv 2 de clasare;
- S-au perfectat 184 certificate de integritate;
- S-a participat la 2 şedinţe de judecată;
- S-au desfășurat 4 sesiuni de instruire la care au participat 174 de subiecți ai declarării averii și intereselor personale/persoane responsabile de completarea Registrului subiecților declarării din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, Centrului pentru tineret şi sport din oraşul Căuşeni, Consiliului Raional Ialoveni şi Consiliului Raional Ştefan - Vodă, pe 7 tematici.
- S-a asigurat instruirea în cadrul a 2 sesiuni pentru 35 de conducători ai entităţilor publice cu tematica “Identificarea şi soluţionarea conflictelor de interese”, organizate în cadrul proiectului comun Consiliul Europei/Uniunea Europeană pentru Republica Moldova “Combaterea Corupţiei prin aplicarea Legii şi Prevenire” în cadrul Universităţii de Stat din Comrat şi a Consiliului Raional Căuşeni.
Serviciul cooperare şi relaţii cu publicul
- 85 views



