Membrii Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene (DG ECFIN) s-au documentat astăzi despre gradul de realizare a acțiunilor prevăzute de tranșa I și II a Memorandului privind Asistența Macro-Financiară pentru Republica Moldova din partea Uniunii Europene.
Santiago Loranca Garcia, Dirk Lenaerts și Henrik Huitfeldt s-au asigurat că Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și-a îndeplinit în mare parte acțiunile prevăzute de Memorandum și au lăsat clar să se înțeleagă că funcționalitatea ANI este prioritară pentru Uniunea Europeană.
Luând în calcul cele două condiționalități din cadrul Memorandului de care ANI este responsabilă:
Condiționalitatea nr.6: Selectarea Președintelui și Vicepreședintelui ANI de către Consiliul de Integritate; Recrutarea inspectorilor de integritate printr-un proces transparent și competitiv, precum și alocarea unui buget suficient pentru activitatea instituției;
Condiționalitatea nr.14: Stabilirea metodologiei de efectuare a controlului averii, intereselor personale, conflictelor de interese, incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor; Implementarea sistemului informațional „e-Integritate” și transparentizarea declarațiilor pentru publicul larg;
Delegația europeană s-a arătat interesată îndeosebi de problema asigurării cu personal a instituției.
În acest sens, Rodica Antoci, președintele ANI, i-a informat pe reprezentanții DG ECFIN despre condiționalitățile îndeplinite, accentuând faptul că în proces de realizare este acțiunea ce ține de recrutarea inspectorilor de integritate: „Până la moment au fost organizate 3 concursuri, urmare cărora au fost angajați 9 inspectori de integritate, iar alte două concursuri sunt în desfășurare.” Președintele ANI a atras atenția și asupra dificultăților întâmpinate, impedimentelor impuse din afară, modalităților de intervenire managerială a conducerii în soluționarea problemelor, rezultatele înregistrate și prioritățile de viitor.
Aceasta este a doua vizită a reprezentanților DG ECFIN a Comisiei Europene la ANI, prima efectuându-se la 9 februarie 2018, la o lună de la numirea conducerii Autorității, când instituția era încă nefuncțională.
Serviciul Cooperare și Relații cu Publicul
- 274 views



