La 13 decembrie curent, în cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI), cu participarea formatorilor Centrului republican de instruire din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, s-a desfășurat o activitate de instruire a funcționarilor ANI cu tematica «Aspecte teoretice și practice privind managementul situațiilor de urgență și a situațiilor excepționale la nivel de unitate».
Reprezentanții Centrului, dl Ștefan Turculeț, șef al catedrei „Pregătirea și perfecționarea serviciului de salvatori și pompieri”, dl Veaceslav Căpățînă, șef al catedrei „Organizarea și conducerea protecției populației și teritoriului în situații excepționale” și dna Inga Mîrza, ofițer superior al catedrei „Pregătirea și perfecționarea serviciului de salvatori și pompieri” au familiarizat colectivul ANI cu tematicile relevante ce țin de alertă cu bombă, cutremur, incendiu, inundație, alte calamități naturale, acordarea primului ajutor calificat etc.
Cunoștințele acumulate de auditoriu vor fi utile în vederea prevenirii situațiilor de risc atât la locul de muncă, cât și în viața cotidiană. Conducerea ANI exprimă mulțumiri formatorilor Centrului republican de instruire pentru activitatea desfășurată în cadrul ANI.
- 167 views



