În rezultatul controlului inițiat în iulie 2023, Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința unui ales local.
Inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat în 2018 în mărime totală de 367 108,50 lei între averea dobândită și veniturile obținute de către subiect și membrii săi de familie.
Subiectul controlului nu a putut prezenta justificative privind disponibilitățile financiare ce sunt constatate ca diferențe între veniturile sale în raport cu cheltuielile.
După rămânerea definitivă a actului de constatare, subiectului îi va fi încetat mandatul de ales local, fiind decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de consilier local, cu înscrierea în Registrul interdicțiilor. În vederea confiscării averii nejustificate, cauza se va transmite instanței de judecată.
De menționat că, persoana supusă controlului are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv.
Actul de constatare poate fi vizualizat integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea – ANI interactiv, link: https://www.ani.md/ro/acte-constatare
- 231 views



