
În perioada de referinţă ANI a înregistrat următoarele rezultate:
1.Au fost emise 4 acte de constatare, 3 acte de constatare pe aspectul conflictelor de interese și un act de constatare pe aspectul averii și a intereselor personale;
2.Au fost întocmite 4 procese-verbale cu privire la contravenție pentru încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, fiind aplicată amendă în mărime de 10500 lei;
3.Au fost inițiate două cauze contravenționale pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale;
4.S-a participat la 2 şedinţe de judecată pe dosare de control;
5.S-a asigurat organizarea și desfășurarea a 5 sesiuni de instruire pentru conducători ai instituțiilor școlare și preșcolare din raioanele Criuleni, Orhei și Rîșcani și pentru angajații Ministerului Finanțelor și a primăriei municipiului Bălți;
6.S-au oferit consultaţii telefonice subiecţilor declarării şi responsabililor de Registrul electronic al subiecţilor declarării în procesul de depunere a declaraţiilor de avere şi interese personale.
Serviciul cooperare și relații cu publicul
- 110 views