În perioada 19 - 21 iunie 2018, președintele Autorității Naţionale de Integritate, dna Rodica ANTOCI, a participat la lucrările Subcomitetului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru justiție, libertate și securitate, desfășurate la Bruxelles, Regatul Belgiei. Doamna Antoci a fost parte a delegației țării noastre la lucrările acestui for european, invitații fiind și demnitari de la Ministerul Justiției, Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție.
În cadrul ședinței, delegația Uniunii Europene a fost informată despre realizările angajamentelor asumate de Republica Moldova în dialogul cu Uniunea Europeană, precum şi activitățile de colaborare planificate pentru perioada următoare. Agenda a întrunit o serie de subiecte de interes comun atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru Uniunea Europeană, pentru care conducătorii instituțiilor specializate din ţară au prezentat progresele înregistrate de la reuniunea anterioară a Subcomitetului din luna iunie 2017.
Doamna Rodica Antoci a raportat la compartimentul Prevenirea și combaterea corupției. În raportul său s-a referit la situația reală a instituției, la activitățile întreprinse întru asigurarea funcționalității ANI, acțiunile de perspectivă ale ANI, precum și la identificarea mecanismelor de conlucrare mai eficientă de prevenire și control cu instituțiile de profil din Republica Moldova.
Președinta Rodica Antoci a menționat că ”Autoritatea Națională de Integritate are o misiune ambițioasă și dificilă, mizează în continuare pe suportul actorilor instituționali locali, cât și pe sprijinul din partea partenerilor săi de dezvoltare, întru dezvoltarea Autorității și a luptei de prevenire și combatere a corupției în Republica Moldova”.
Subcomitetul a apreciat efortul conducerii Autorității Naţionale de Integritate, venind cu asigurări că va acorda susținere și atenție sporită ca Autoritatea Naţională de Integritate să-și îndeplinească misiunea. Partea europeană a recomandat de a fi acordată o atenție sporită procesului complex de activitate ale inspectorilor de integritate, precum și a funcționarilor care sunt și urmează a fi angajați în cadrul Autorității Naţionale de Integritate.
Potrivit agendei ședinței, participarea Autorității Naţionale de Integritate la acest for important, ține de procesul de intensificare a cooperării interinstituționale, prin demararea preluării practicilor de organizare a trening-urilor de profil pentru noii angajați, inclusiv, de la instituțiile similare din țările vecine.
Subiectele puse în discuție în cadrul evenimentului de la Bruxelles s-au referit în linii mari la reforma sectorului justiției, prevenirea şi lupta împotriva corupţiei, prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, cooperarea privind migrația, azilul și managementul frontierei de stat, protecția datelor cu caracter personal, prevenirea şi lupta împotriva crimei organizate şi altor activități.
Serviciul cooperare și relații cu publicul
- 105 vizualizări



