Autoritatea Națională de Integritate a constatat că dna Ninescu Diana, administrator al Întreprinderii Municipale „Chetrosu - Service” din s. Chetrosu, r. Drochia și dl Crețu Valeriu, administrator al Întreprinderii Municipale „Crihana - Service” din s. Crihana Veche, r. Cahul au încălcat regimul juridic al conflictului de interese prin faptul că și-au angajat rudele în cadrul întreprinderilor pe care le gestionează.
La 02 noiembrie 2015, dna Ninescu Diana a încheiat un contract individual de muncă cu soțul său, prin care acesta a ocupat funcția de maistru în cadrul întreprinderii „Chetrosu - Service”.
Conform art. 9, alin. (l), lit. a) din Legea nr. 16/2008 (abrogată) cu privire la conflictul de interese, în vigoare în momentul apariției conflictului de interese, persoana urma să informeze în decurs de 3 zile de la data constatării, în scris, organul ierarhic superior despre interesul, al său ori al persoanelor apropiate, legat de decizia pe care trebuie să o ia.
Dna Ninescu Diana nu a făcut acest lucru și a ales să semneze 3 acte ce țin de angajarea soțului său în subordine.
Într-o situație similară a fost și dl Crețu Valeriu, administrator al Întreprinderii Municipale „Crihana - Service” din s. Crihana Veche, r. Cahul al cărui caz a căzut sub incidența atât a Legii nr.16/2008 ( abrogată), cât și a Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, întrucât la 29 mai 2009 și-a angajat fiica, care după 9 ani de activitate în cadrul întreprinderii gestionate de tatăl său a fost eliberată, la fel printr-un act administrativ semnat de acesta ( în 2018).
Prin urmare, dl Crețu Valeriu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin nedeclararea în modul și în termenul stabilit a conflictului de interese și nesoluționarea acestuia, prin emiterea actelor administrative de angajare și de eliberare a fiicei.
De menționat că ambele acte de constatare emise în privința subiecților controlului sunt pasibile de a fi atacate în instanța de contencios administrativ.
După rămânerea definitivă a actului de constatare emis în privința dl Crețu Valeriu, Autoritatea Națională de Integritate va solicita încetarea raporturilor sale de serviciu, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.
În cadrul controlului, subiecții a fost informați despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare.
Actele de constatare vor fi publicate pe pagina oficială web a Autorității după rămânerea definitivă, cu respectarea legislației privind datele cu caracter personal.
Serviciul Cooperare și Relații cu Publicul
- 302 vizualizări



