Marți, 30 noiembrie, Președinta ANI, Rodica Antoci a participat în cadrul Mesei Rotunde „Transparența în procesul decizional: asteptări și realitate”, organizată de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției, în parteneriat cu Freedom House, în cadrul căreia a avut o expunere. Evenimentul a avut loc prin intermediul aplicției online Zoom, la care au participat reprezentanții Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova, ai Procuraturii Generale și experții societății civile.
Subiectul principal al discuțiilor a vizat procesul consultativ în Parlament, în mod special au fost evidențiate riscurile adoptării legilor într-un regim alert, lacunele procesului de consultări publice în Parlament, dar și soluțiile pentru creșterea transparenței procesului legislativ. În acest context, a fost abordat și subiectul cu privire la modificarea legii ANI, astfel, Președinta ANI a menționat că instituția a dat curs imediat la invitația grupului de deputați, care au înregistrat inițiativa legislativă în Parlament, de a participa la toate ședințele de consultare publică asupra acestui proiect de lege.
La fel, ANI a remis un set de propuneri către Parlamentul Republicii Moldova, o parte dintre care au fost luate în considerație și incluse în lege. Totodată, Președinta ANI a subliniat faptul că atunci când se modifică o lege, este important să fie invitată și instituția care urmează să aplice această lege, deoarece pentru modul în care vor fi aplicate aceste noi modificări, instituția respectivă este direct răspunzătoare. Referitor la asigurarea transparenței, Rodica Antoci a menționat că instituția pe care o conduce a fost întodeauna receptivă la toate criticile, sugestiile și recomandările societății civile. Iar, acest fapt se demonstrează din informațiile și datele statistice ale activității ANI publicate pe pagina web a instituției, care în mod frecvent sunt reactualizate și expuse publicului larg.
- 93 просмотра



