Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a aprobat, luni, 14 februarie, printr-un ordin al Președintei ANI, Metodologia de efectuare a verificării și a controlului averii și a intereselor personale și privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor. Documentul a fost reactualizat în baza noilor modificări operate la legea specială a ANI, care au intrat în vigoare la 29 octombrie 2021, și pentru prima dată devine public pe pagina web a ANI.
Această Metodologie este un act normativ procedural care reglementează acţiunile şi actele efectuate de inspectorul de integritate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind destinată spre respectare și aplicare de către inspectorii de integritate, membrii Consiliului de Integritate și subdiviziunile ANI, în măsura exercitării competențelor funcționale.
Actul descrie clar și explicit pașii pe care îi realizează inspectorii de integritate în instrumentarea procedurilor de control. Totodată, în document se arată că inspectorii de integritate sunt direct responsabili de legalitatea acțiunilor realizate în cadrul procedurilor de verificare și control, precum și de calitatea controalelor efectuate și a actelor emise. Iar, în cazul unor încălcări admise în exercitarea atribuțiilor, aceștia poartă răspundere disciplinară, contravențională, civilă sau penală. Suplimentar, documentul mai conține și lista de activități pe care le desfășoară inspectorul de integritate în exercitarea atribuțiilor funcționale, obligațiile, dar și drepturile acestuia. Potrivit documentului, inspectorilor de integritate le este interzis să solicite sau să primească dispoziţii, inclusiv de la Președintele sau Vicepreședintele Autorității, referitoare la controalele aflate în derulare.
Conținutul documentului se structurează pe șase capitole, inclusiv pe subiectele ce vizează înregistrarea, repartizarea aleatorie și verificarea prealabilă a sesizărilor, procedura de verificare a declarațiilor de avere și interese personale, principii generale de efectuare a controalelor pe toate regimurile juridice conexe ANI, formalitățile procedurale la emiterea Actului de Constatare, formarea dosarelor etc. Este pentru prima dată când acest document devine accesibil și publicului larg.
Textul integral poate fi vizualizat aici.
- 773 vizualizări



