Sărbătoarea profesională «Ziua funcționarului public» a fost instituită în Republica Moldova grație rolului primordial al activității funcționarilor publici, cu profesionalism și integritate, spre binele cetățenilor țării. Activitatea funcţionarului public este importantă pentru o funcţionare eficientă a instituţiilor statului.
Această zi este o ocazie de a aprecia valoarea serviciului public în vederea modernizării și dezvoltării durabile a țării pe parcursul european. În acest context, aduc mulțumiri funcționarilor publici din cadrul Autorității Naționale de Integritate, precum și tuturor angajaţilor din serviciul public, pentru efortul zilnic în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Munca Dumneavoastră în cadrul instituției este desfășurată cu multă responsabilitate și dedicație pentru îndeplinirea misiunii nobile de a asigura integritatea în exercitarea funcției publice sau funcției de demnitate publică.
Cu aceste gânduri bune, stimați colegi, Vă felicit cu ocazia sărbătorii şi Vă doresc să Vă păstrați perseverența și integritatea, bucurându-Vă pe parcursul activității de succese profesionale.
Cu profund respect,
Președintele ANI
Lilian CHIȘCA
- 175 vizualizări



