La 27 noiembrie, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a devenit membru cu drepturi depline al Rețelei Partenerilor Europeni împotriva Corupției (European Partners against Corruption (EPAC)).

Acordarea statutului de membru al EPAC, a fost decisă în unanimitate în cadrul celei de-a 23-a Conferințe Profesionale Anuale și Adunării Generale a EPAC/EACN, care s-a desfășurat la București, în perioada 26-27 noiembrie anul curent.

Dl Lilian CHIȘCA, președintele ANI, a declarat în cadrul evenimentului: „Aderarea la EPAC reprezintă o recunoaștere a angajamentului Autorității Naționale de Integritate în ceea ce privește asigurarea integrității și prevenirea corupției în exercitarea funcției publice, funcției de demnitate publică, dar și în sectorul public în general. Suntem mândri să facem parte din această rețea europeană, care ne va permite să colaborăm mai eficient cu partenerii noștri internaționali pentru a preveni corupția și a promova valorile fundamentale ale statului de drept”.

Precizăm că scopul rețelei este de a consolida cooperarea prin schimbul de bune practici în eforturile de combatere a corupției și supravegherea poliției. EPAC include peste 90 de autorități anticorupție și organisme de supraveghere a poliției din țările membre ale Consiliului Europei, iar EACN (European contact-point network against corruption) reunește peste 60 de instituții anticorupție din statele membre ale Uniunii Europene. La Adunarea Generală din acest an, cinci membri noi s-au alăturat rețelei, ridicând totalul la 120 de instituții europene din 38 de țări.

Conferința cu genericul ,,Împreună pentru integritateˮ a reunit 170 de participanți, reprezentând aproape 100 de instituții din peste 30 de țări și a servit drept o platformă importantă pentru schimbul de experiență și stabilirea contactelor între membrii EPAC/EACN. În cadrul evenimentului, reprezentanții Autorității au participat la sesiuni și ateliere pe subiecte de integritate și au avut oportunitatea de a învăța din abordările inovative ale altor agenții europene.
ANI va contribui activ la dezvoltarea unor instrumente și strategii eficiente pentru promovarea integrității și prevenirea corupției și va participa la diverse inițiative internaționale care vizează promovarea transparenței și integrității instituționale.

Aderarea la EPAC subliniază angajamentul ferm al ANI în procesul de consolidare a unui sistem public integru și eficient, în linie cu standardele europene și internaționale.
- 108 vizualizări



