Autoritatea Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința subiectului declarării prevăzut la art.3 alin.(1) lit.g) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, dl Jardan Vladimir, specialist al Serviciului supraveghere tehnică și accidente rutiere din cadrul Secției securitate publică a Inspectoratului de Poliţie Anenii Noi.
Dl Jardan Vladimir a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin nedeclararea și nesoluționarea în termenul și modul stabilit de lege conflictul de interese apărut la 24.12.2017, în cazul în care a fost chemat să ia decizii, fiind în exercițiul funcției și avînd interes personal rezultat din relația cu persoana apropiată (soția).
Potrivit art.2 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale: ”conflictul de interese reprezintă - situația în care subiectul declarării are un interes personal ce influențează sau ar putea influența exercitarea imparțială și obiectivă a obligațiilor și responsabilităților ce îi revin potrivit legii.”
Astfel, persoana supusă controlului a încălcat următoarele dispoziții legale:
art.12 alin.(4) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale:
”În cazul apariției unui conflict de interese real, subiectul declarării este obligat:
- Să informeze șeful ierarhic sau organul ierarhic superior imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care se află;
- Să nu rezolve cererea/demersul, să nu emită actul administrativ, să nu încheie, direct sau prin intermediul unei persoane terțe, actul juridic, să nu ia sau să nu participe la luarea deciziei în exercitarea mandatului, a funcției publice sau de demnitate publică până la soluționarea conflictului de interese.”
art.14 alin.(3)-(4) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale:
„Până la soluționarea conflictului de interese real, subiectului declarării îi este interzisă întreprinderea oricărei acțiuni pe cauza dată, cu excepția abținerii. Subiectul declarării poate soluționa conflictul de interese real în care se află prin abținerea de la rezolvarea cererii/demersului, de la emiterea/adoptarea actului administrativ, de la încheierea actului juridic, de la participarea la luarea unei decizii sau luarea deciziei/votare, informând toate părțile vizate de decizia respectivă în privința măsurilor luate pentru a proteja corectitudinea procesului de luare a deciziilor.”
Actul de constatare va fi publicat pe pagina oficială web a Autorității după rămânerea definitivă cu respectarea legislației privind datele cu caracter personal.
Autoritatea Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, independenței, imparțialității, confidențialității, celerității, integrității, transparenței, egalității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
INSPECTORATUL DE INTEGRITATE
- 124 vizualizări



