Semnătură electronică valabilă pentru toată perioada deținerii funcției și simplificarea procesului de depunere a declarațiilor – asta își doresc cel mai mult subiecții declarării de la Edineț, Orhei, Leova și Comrat. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și Consiliul de Integritate(CI) au organizat joi și vineri 4 sesiuni de informare și evaluare a sistemului „e-Integritate” la oficiile teritoriale ale Parlamentului din aceste localități.
Dat fiind faptul că s-a încheiat perioada de depunere a declarațiilor anuale de avere și interese personale, la inițiativa CI, ANI a mers în teritoriu pentru a afla de la responsabilii de registru electronic, dar și de la subiecții declarării care au fost problemele cu care s-au confruntat la completarea și depunerea declarațiilor în format electronic.
Fiind abia al doilea an de funcționare a sistemului, Rodica ANTOCI, președintele Autorității Naționale de Integritate a menționat că: „Depunerea declarațiilor este o misiune ce trebuie să fie tratată cu seriozitate, iar subiecții declarării să-și declare averea și interesele, demonstrând astfel societății că sunt integri, imparțiali și obiectivi în activitatea pe care o desfășoară în serviciul public.”
Astfel, în cadrul acestor întruniri, subiecții declarării au avut ocazia să afle de la prima sursă mai multe informații despre funcționarea sistemului „e-Integritate” și despre certificatele de integritate. Aceștia au primit răspunsuri din partea angajaților ANI în ceea ce privește neclaritățile pe care le-au avut în procesul de completare a declarațiilor, totodată venind și ei cu sugestii privind îmbunătățirea mecanismului de depunere.
Prin urmare, cele mai frecvente probleme cu care s-au confruntat declaranții în acest an au fost: lipsa abilităților unor categorii de funcționari de a utiliza calculatorul pentru depunerea declarațiilor (de exemplu: consilierii locali de vârstă înaintată); dificultățile tehnice legate de configurarea semnăturii electronice (instalarea/ actualizarea drivere-lor) sau necesitatea de prelungire anuală a termenului de valabilitate a semnăturilor electronice (acțiune care necesită deplasarea responsabilului la Chișinău).
Într-un final, președintele Autorității Naționale de Integritate i-a asigurat pe subiecți că toate propunerile lor au fost auzite, iar această contribuție va determina ca sistemul „e-Integritate” să devină în consecință tot mai accesibil și mai performant.
Serviciul Cooperare și Relații cu Publicul
- 164 vizualizări



