Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a organizat, marți, 24 noiembrie 2020, prima sesiune de instruire din cadrul Campaniei de informare – ”Keep CALM and local Integrity - Păstrați CALM-ul și Integritatea la nivel local!” la Primăria municipiului Chișinău.
În cadrul instruirii au fost prezenți în total 25 de persoane: viceprimarii – Ilie Ceban, Victor Chironda, Angela Cutasevici, precum și conducătorii instituțiilor subordonate primăriei capitalei.

Funcționarii au beneficiat de o prezentare amplă din partea formatorilor ANI, în cadrul căreia, dl Viorel Sochircă, șeful Direcției evaluare, prevenire și implementarea politicilor (DEPIP) a explicat într-un limbaj accesibil care este procedura de declarare a averii, termenii pe care trebuie să îi respecte subiecții declarării la depunerea declarațiilor de avere și interese personale, importanța respectării regimurilor juridice a conflictelor de interese și al incompatibilităților, spețele examinate de către inspectorii de integritate, încălcările constatate, dar și sancțiunile aplicate, etc.

Participanții la sesiune au adresat întrebări cu privire la unele problematici și neclarități pe aspectul integrității, la care dna Lucia Oancea specialist principal în cadrul DEPIP a oferit răspunsuri și exemple despre modul de declarare și soluționare a situațiilor de conflict de interese, asigurând funcționarii cu ghiduri și materiale informative succinte.

Amintim că, în ultimii doi ani, din numărul total de acte de constatare emise de Inspectoratul de Integritate, în mai mult de jumătate dintre acestea sunt vizați primari, ex-primari, consilieri locali, ex-consilieri, etc. În acest sens, ANI a lansat o Campanie de informare și prevenire la nivel republican pentru a redresa această situație și a diminua semnificiativ numărul procedurilor de verificare și control al averilor și intereselor personale, al respectării regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor în privința reprezentanților autorităților publice locale.
- 174 просмотра



