Joi, 04 februarie 2021, Președintele ANI, Dna.Rodica Antoci a avut o discuție online cu Excelența Sa, Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dl. Dereck J.Hogan.
Oficialii au abordat subiecte de interes din activitatea de control a Inspectoratului de Integritate, progresele înregistrate în cadrul proiectelor comune moldo-americane pe aspectul asigurarii integrității în funcția publică și demnitate publică și perspectivele de ajustare a legislației speciale a ANI cu alte legi din domeniul fiscal, penal și contravențional.
Președintele ANI a subliniat deschiderea sa față de partenerii externi de dezvoltare pentru consolidarea relațiilor bilaterale de conlucrare pentru eliminarea lacunelor existente în cadrul legal de specialitate și impulsionarea proceselor de activitate ale inspectorilor de integritate. La fel, Dna. Antoci a mulțumit Ambasadei SUA pentru suportul acordat în luna decembrie 2020, când ANI a avizat negativ acel proiect de lege controversat cu privire la activitatea ANI, propus de un grup de deputați.

La rândul său, Excelența Sa, Dl.Dereck J. Hogan și-a reiterat sprijinul său pentru revizuirea legislației din domeniu și va promova activ intensificarea relațiilor de conlucrare între ANI și instituțiile vizate pe domeniul prevenirii și combaterii corupției. Imagini video din cadrul discuției pot fi vizualizate aici.
- 157 просмотров



