La 28 septembrie curent Autoritatea Națională de Integritate a fost vizitată, în scop de documentare, de către Sophie Meudal-Leenders, administrator al Ooficiului pentru drepturile omului și statul de drept al Grupului de state contra corupției, GRECO.
În cadrul întrevederii, președintele în exercițiu Anatolie Donciu, însoțit de șefii de direcții ai Autorității au venit cu informații ample despre procesul de reorganizare instituțională, în parte menționând despre procesul de alegerea a conducerii ANI, cel de implementare a sistemului de depunere a declarației on-line și cei ce ține de instruirea declaranților în ceia ce privește de ulterioara depunere a declarațiilor în format electronic.
Domnul Donciu a menționat că este extrem de important ca procesul de reorganizare a ANI să fie cu finalitate cât mai grabnică, pentru a fi posibilă implementarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 673 din 28.08.2017 ce prevede implementarea Legii nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale.
Alegerea conducerii și a inspectorilor de integritate ai Autorității Naționale de Integritate va permite îndeplinirea sarcinilor de bază ale ANI – respectiv, începerea procesului de control din partea Autorității a declarațiilor subiecților declarării depuse pentru perioada anului 2016, analizarea și pregătirea răspunsurilor la cele circa 200 de solicitări parvenite până în prezent la ANI de la persoane fizice și juridice. Aceste solicitări au fost înregistrate începând cu data de 01.06.2016, de când procesul de control a fost sistat, a mai spus dl Anatolie Donciu.
La rândul său, dna Sophie Meudal-Leenders a ținut să accentueze că GRECO înaintase către Republica Moldova un șir de condiții aspre pe care ANI urma să le implementeze. Ea a mai spus că cele relatate din partea ANI vor fi introduse într-un Raport amplu de conformitate și că discuția pe viu cu partea moldovenească a făcut claritate în procesul respectiv.
La finalul întrevederii dl Donciu a ținut să accentueze că este necesară voința politică a conducerii țărilor din Sud-estul Europei pentru a semna un tratat regional ce va permite conlucrarea și schimbul de informații în ceia ce privește justificarea de către funcționari și demnitari a averilor de peste hotare.
29.09.2017
Serviciului informare și relații cu publicul al ANI
- 82 просмотра



