La 09 februarie 2018, la Autoritatea Națională de Integritate a sosit o delegație alcătuită din responsabili și experți ai Uniunii Europene, care au scop de a evalua implementarea acțiunilor prevăzute în Memorandumul privind Asistența Macro-Financiară pentru Republica Moldova din partea Uniunii Europene.
Delegația include următorii membri: responsabili-dl Saniago Loranca Garcia, dl Dirk Lenaerts, dl Gintautas Baranauskas; experți-dna Alina Doroftei, dl Tsvetomir Svilenov, dl Vasile Plamadeala. Misiunea în cauză se află în Republica Moldova în perioada 5-9 februarie și va include o serie de întâlniri cu conducătorii instituțiilor responsabile de punerea în aplicare a acțiunilor prevăzute în memorandumul de înțelegere.
În cadrul acestei ședințe, pe lângă faptul că experții europeni au făcut cunoștință cu noua conducere a Autorității Naționale de Integritate, au fost punctate și întrebări prioritare ce se regăsesc în Memorandumul privind asistența macro-financiară acordată Republicii Moldova, prevederile cărora sunt în derulare. Mai concret, sunt două condiționalități, nr. 6- realizat parțial și nr. 14- realizat complet, din Memorandumul respectiv și ce urmează a fi implementate pe deplin de către ANI.
Rodica Antoci, președinta ANI a informat delegația europeană despre prioritățile majore de moment ale instituției, vorbind despre acțiunile ce au fost realizate timp de o lună, de când a fost numită noua conducere a ANI, precum și despre pașii ce urmează a fi realizați pe termen scurt și mediu.
Doamna Antoci a informat experții europeni despre faptul că ieri, 08.02.2018, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat statele de personal și efectivul-limită al ANI, respectiv, în timpul cel mai apropiat urmează a fi aprobate un șir de regulamente și metodologii, în baza prevederilor cărora, Autoritatea urmează să-și lanseze activitatea propriu-zis.
Președinta Rodica Antoci a punctat, că la moment este în derulare suportul din cadrul proiectului comun Uniunea Europeană/Consiliul Europei/Republica Moldova - Controlul corupției prin aplicarea legii de combatere și prevenire (CLEP).
Acțiunile prevăzute în tranșa I și II a Memorandumului privind Asistența Macro-Financiară pentru Republica Moldova din partea Uniunii Europene, de care Autoritatea Națională de Integritate este responsabilă, se necesită înfăptuirea prevederilori importante, cum ar fi: alocarea unui buget corespunzător pentru ANI, în conformitate cu statele de personal în format nou – 76 de unități; recrutarea inspectorilor de integritate printr-un proces transparent, bazat pe merit și competitivitate, precum și a funcționarilor publici și angajații contractuali.
09.02.2018
Serviciul informare și relații cu publicul
- 157 просмотров



