Autoritatea Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința dnei Sandu Svetlana, șefa Direcției asistență socială și protecție a familiei din or. Glodeni, care a emis acte administrative în privința fiicei sale, angajată a aceleiași direcții.
Astfel, persoana supusă controlului a încălcat următoarele dispoziții legale:
art.2 din Legea nr.133/2016 potrivit căruia: ”Prin conflict de interese se înțelege situația în care subiectul declarării are un interes personal ce influențează sau ar putea influența exercitarea imparțială și obiectivă a obligațiilor și responsabilităților ce îi revin potrivit legii”;
art. 24 alin.(2) din Legea nr. 158/2008 privind funcția publică și statutul funcționarului public potrivit căruia funcționarul public este obligat să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese […].
art. 14 alin. (2) lit. a)-b) din Legea Integrității nr. 82/2017 potrivit căruia agentul public are obligația:
a) să declare în scris, în termen de 3 zile, conducătorului entității publice despre conflictul de interese real apărut în cadrul activităţii sale profesionale, explicînd: natura conflictului de interese şi cum acesta influenţează sau poate influenţa exercitarea imparţială şi obiectivă a atribuţiilor sale;
b) să evite consumarea conflictului de interese prin abţinere de la exercitarea atribuţiilor sale în măsura în care acestea sînt ameninţate de conflictul de interese, pînă la soluţionarea acestuia.”
art. 12 alin. (4) lit. a)-b) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale potrivit căruia în cazul apariției unui conflict de interese real, subiectul declarării este obligat:
a) să informeze şeful ierarhic sau organul ierarhic superior imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care se află;
b) să nu rezolve cererea/demersul, să nu emită actul administrativ, să nu încheie, direct sau prin intermediul unei persoane terţe, actul juridic, să nu ia sau să nu participe la luarea deciziei în exercitarea mandatului, a funcţiei publice sau de demnitate publică pînă la soluţionarea conflictului de interese.
În cadrul controlului, dna Sandu Svetlana a fost informată despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare.
Actul de constatare va fi publicat pe pagina oficială web a Autorității după rămânerea definitivă cu respectarea legislației privind datele cu caracter personal.
Autoritatea Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, independenței, imparțialității, confidențialității, celerității, integrității, transparenței, egalității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
INSPECTORATUL DE INTEGRITATE
- 382 просмотра



