În perioada de referinţă ANI a înregistrat următoarele rezultate:
1.Au fost emise 18 procese-verbale de iniţiere a procedurilor de control pe diverse aspecte (avere – 10, restricții – 1, conflicte de interese – 5, incompatibilitate – 2).
2.Au fost inițiate 4 cauze contravenționale.
3.Au fost perfectate 5 procese-verbale cu privire la contravenție, fiind aplicată amendă în mărime de 4500 lei.
4.Au fost emise 5 Acte de constatare (3 acte prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, 1 act prin care s-a încetat controlul pe avere, 1 act prin care s-a constatat bănuiala rezonabilă de săvârșire a unei infracțiuni).
5.Prin sistemul „e-Integritate” au fost repartizate spre examinare inspectorilor 10 sesizări.
6.S-a participat la 6 ședințe de judecată pe dosare de control.
7.S-a participat în calitate de formatori la 4 instruiri în cadrul Campaniei de informare «Conducător responsabil - Angajați integri», de care au beneficiat 210 persoane.
8.S-au oferit consultaţii telefonice subiecţilor declarării şi responsabililor de Registrul electronic al subiecţilor declarării în procesul de depunere a declaraţiilor de avere şi interese personale.
Serviciul Cooperare și Relații cu Publicul
- 95 просмотров



